Literatura

 I

De mult pribeag, risipitor de semne

În toate adunate, fără rost,

Închipuind parabole solemne

Din salbe de nimicuri care-au fost,

Ajungi la miezul veştejirii,

Acolo unde timpul se înnoadă

Ca şarpe păcătos de-al amintirii,

Din vremuri când copacul avea roadă...

Şi-ţi numeri, poate, de-i putea, arginţii

Ce-i dobândeşti, de peste tine,

Când te-ai pierdut în truda minţii

Şi ai muşcat doar din suspine.

Ţi-au mai rămas din îngeri doar jivine

Şi numai cinci icoane, de-unde te văd sfinţii