În
momentul actual, există o anumită legătură între situaţia
politică din România şi cea din Grecia.
Acest
lucru este determinat de lipsa de responsabilitate a liderilor
politici implicaţi în procesul de decizie politică.
Cuvintele
de bază care guvernează acţiunile celor doi lideri politici
Tsipras şi Ponta sunt preluate din gândirea politică a vechilor
greci (culmea!) care spuneau că "Prin Politikon se înţelege
arta de a face tot ceea ce se poate face!"
Desigur,
la momentul enunţării acestui dicton, el avea o dimensiune ,
oarecum nobilă, acel "tot ceea ce se poate face"
trebuia pus în slujba comunităţii pe care îl reprezenta
politicianul, acesta fiind pus în situaţia de a face "orice"
pentru ca lucrurile să "meargă bine"!
Astăzi,
premierul român face un joc politic penibil.
Îşi
suspendă activitatea ca şef al PSD, dar nu spune nimic despre
faptul că poziţia sa în fruntea Guvernului ţării este una care
implică mult mai multe responsabilităţi şi care vizează toţi
cetăţenii ţării!
Domnul
Ponta este unul dintre cele mai bune exemple de politician
incompetent profesional, promovat în funcţii politice de o
responsabilitate imensă, doar pe baza "relaţiilor personale"
în cadrul unor structuri de decizie politică, politician care nu
face altceva decât jocuri mărunte, "combinaţii" de două
parale, menită să-l menţină în poziţia de lider.
A
cui lider?
...
Liderul unei alte grupări de cetăţeni care, într-un fel sau
altul, sunt şantajabili datorită istoriei lor personale, istorie
adunată în dosare care se ţin ascunse şi care, ori de câte ori
este cazul, sunt "arătate" respectivului
cetăţean-politician, care în felul acesta este determinat să facă
sau să nu facă ceva!!!
Această
ocultă care ne guvernează viaţa a ajuns să reprezinte principalul
capital politic în România contemporană!!!
Ce
este aceea cinste? Ce este aceea corectitudine? Ce este acela
profesionalism?
Dacă
nu eşti şantajabil, în lumea politică de astăzi nu ai nici cea
mai mică şansă de a fi promovat! Fără o fraudă financiară,
care să conducă la alimentarea vreunui cont, fără un trafic de
influenţă efectuat clar, fără o amantă, fără o tară sexuală,
viitorul politic al unui om normal, de bună-credinţă, este otrăvit
din start!!!
Trăim
într-o conspiraţie a cocoşaţilor!
Partidele
politice din România, acelea care şi astăzi sunt privite ca o
soluţie pentru viitorul ţării, sunt măcinate de corupţie, pe
înţelegeri transpartinice menite să devalizeze banii publici, prin
intermediul unor indivizi care sunt numiţi "oameni de afaceri"!
În
ultimii 25 de ani, nu avem exemple serioase de afaceri pornite şi
derulate de întreprinzători, afaceri care să aducă prosperitate
ţării!!!
Marile
"afaceri româneşti" au fost bazate pe vinderea la fier
vechi a peste 1300 de întreprinderi de dinainte de 1989,
întreprinderi ridicate de părinţii noştri, cărora li se explica
la respectiva vreme că sunt "generaţie de sacrificiu"!
Apoi
alte afaceri de "succes" au fost cele prin care au fost
preluate spaţii comerciale, care acum sunt închiriate la preţuri
prohibitive de către noii stăpâni şi vânzarea la preţuri de
nimic a industriilor româneşti de succes, contra a unor comisioane
grase plătite în paradisuri fiscale sub forma onorariilor de
asistenţă de specialitate!
Eu
mă simt lezat în drepturile mele de cetăţean român şi european,
atâta vreme cât sunt condus de un guvern care are în fruntea sa
un alt cetăţean, care este acuzat de grave fapte de corupţie!
Sunt
un om normal, care se străduieşte să-şi facă datoria faţă de
stat, îmi plătesc impozitele, îmi respect contractele încheiate
şi semnate de mine, în cadrul activităţii pe care o desfăşor
şi, mă revolt în momentul în care văd că toată strădania mea
este anulată prin actele de iresponsabilitate politică ale unui alt
cetăţean, care are drept de decizie asupra vieţii mele economice
şi sociale , care mă compromite în faţa Europei (devenind un
cetăţean de mâna a doua!!!) , care îmi anulează şansele de a
avea o viaţă liniştită, tihnită, în care să mă pot bucura de
zilele pe care mi le-a dat Dumnezeu!
Sunt
revoltat că presa românească, aceea care se doreşte a fi
imparţială, ba chiar are pretenţii foarte ridicate în această
privinţă, refuză cu ostentaţie să constate faptul, tot mai
evident, că banii murdari, proveniţi din actele de corupţie care
au devalizat statul român, au ajuns prin mijloace ocolitoare în
visteria partidelor politice care astăzi au pretenţia că
reprezintă poporul!
Atitudinea
evazivă a celor care formulează întrebări şi a celor care dau
răspunsurile la aceste întrebări, evitarea consecventă a
adevăratelor probleme, sunt menite să conducă la o bălmăjeală
continuă, preţioasă, aparent doctă, dar cumplit de falimentară
pentru viitorul ţării.
Tsipras,
în Grecia sa, a venit la putere prin nişte promisiuni halucinante,
pe care grecii le-au crezut!
Astăzi
Tsipras face exact ceea ce a spus că NU FACE! Stă la masă şi
redactează cu europenii măsuri de austeritate pentru poporul său!!!
Atunci, nu poţi să nu-ţi pui întrebarea : LA CE A FOLOSIT
MASCARADA REFERENDUMULUI DIN 5 IULIE?
A
folosit la păstrarea sa în fruntea politicii greceşti.
Băncile
greceşti nu mai au bani, iar Tsipras este ca şi un comandant de
navă, cu uniforma plină de fireturi, care se plimbă pe puntea
superioară, îşi face fotografii, timp în care cala navei se umple
cu apa care intră printr-o mulţime de găuri!
Similar,
şi domnul Ponta a venit la putere cu o serie de afirmaţii, care
s-au dovedit de-a lungul timpului că sunt neadevăruri:
-
A afirmat tot timpul că are o majoritate care va schimba soarta
ţării, iar USL-ul s-a dovedit a fi o mare gogoriţă;
-
A afirmat că este exponentul unei coaliţii de oameni cinstiţi şi
competenţi, iar astăzi vedem trei sferturi dintre preşedinţii de
consilii judeţene cercetaţi pentru acte de corupţie, vedem
miniştri duşi cu duba la DNA, s-a ajuns până la nivelul
vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor!
-
A afirmat că va redresa economic România şi, vedem, a luat bani
împrumut pe care i-a folosit în consum (nu în investiţii!!!) şi
renunţă la drepturile României din tranzacţiile internaţionale (
cazul Rompetrol!!!)
-
A afirmat că se va preocupa de marile probleme ale ţării şi în
realitate vedem doar jocuri politicianiste de nivel scăzut (spre
penibil), iar comportamentul politicienilor este comparabil cu cel al
copiilor de grădiniţă, care nu se mai joacă unii cu alţii, îşi
iau jucăriile şi pleacă!
În
tot acest timp, struţocămila care se numeşte PNL, care ar
repreznta opoziţia politică românească, nu are nici un fel de
autoritate în faţa cetăţenilor responsabili, deoarece şi ei
au participat masiv la devalizarea economiei, şi ei au
utilizat bani murdari în activitatea de partid, şi ei au
promis şi nu s-au ţinut de cuvânt, şi ei au o mulţime de
reţinuţi pentru fapte de corupţie grave care au prejudiciat
bugetul ţării!!!
Adică
exact acelaşi buget pe care noi, ceilalţi ne străduim să-l
alimentăm cu impozitele pe care le plătim!!!
Revenind
la domnul Ponta, acesta joacă partitura "responsabilităţii",
în mod enervant şi infantil, face tot felul de exprimări
emoţionale, mimând probitatea , uzează enervant de prezumţia de
nevinovăţie, care, în modul în care o face, ar putea fi
aplicabilă unui cetăţean de rând, dar în cazul său nu se
aplică, deoarece poziţia pe care o are implică o responsabilitate,
care-i lipseşte, lucru rău pentru cetăţeni şi pentru ţară!
Nu
trăim normal. Iar aceasta nu se întâmplă din cauza noastră,
ci din cauza unor terţi incompetenţi, împăunaţi cu false
pretenţii, care s-au învăţat să trăiască bine şi să se
lăfăie în privilegii.
La
vremea sa, Lenin spunea că cel mai mare pericol pentru dictatura
proletară este apariţia aristocraţiei proletare!
Astăzi
vremurile s-au schimbat. Proletarii nu mai există! Există doar
bugetari!
Marea
certitudine contemporană o reprezintă cheltuielile bugetare!!!
Iar
noi trebuie să ne ferim, cum putem, de dictatura incompetenţilor cu
fumuri şi a semidocţilor, de conspiraţia imbecililor şi a
mişeilor, care ne înconjoară din toate părţile!